Olanda ar putea legaliza eutanasia la cerere

Peste 100.000 de locuitori din Olanda au semnat în favoarea unei campanii pentru legalizarea eutanasiei. Dacă Parlamentul va vota pentru, bătrânii olandezi care nu găsesc motive pentru a mai trăi vor avea dreptul la moarte asistată.

Associated Press scrie că numărul de semnături sunt suficiente pentru ca petiţia să fie dezbătută în Parlament, dar consideră că întreaga procedură va dura ani de zile. Olanda ar fi prima ţară din lume care legalizează eutanasia în cazul persoanelor care nu suferă de boli incurabile.

Pentru bătrânii de peste 70 de ani

Grupul propune instruirea de persoane fără pregătire medicală, care vor avea sarcina de a le administra doza letală bătrânilor de peste 70 de ani care consideră că \"viaţa lor este gata\". Aceşti asistenţi vor fi obligaţi să investigheze cazul, pentru a se asigura că persoanele nu cer injecţia letală din cauza unei \"depresii de moment\".

\"Am fost copleşiţi de reacţiile primite, mai ales pentru că oamenii au luat propunerea în serios şi mulţi sunt de acord\", a spus Marie-Jose Grotenhuis, purtătoarea de cuvânt a grupului care conduce campania \"Of Free Will\" (în traducere - \"Prin decizie liberă\").

Eutanasie, cu permisiune de la doctor

În prezent, legea eutanasiei există în Olanda, dar într-o variantă mult mai restrictivă. Pentru ca o persoană să fie eutanasiată, este nevoie de acordul a doi

Olanda doctori, care să arate că persoana care îşi exprimă dorinţa de a muri nu mai are şanse de recuperare. Eutanasia se poate face prin administrarea de sedative sau prin injecţie letală.

Belgia a preluat modelul olandez, în timp ce, în Elveţia, moartea asistată este permisă doar atunci când \"nu există o motivaţie egoistă\". Franţa şi Marea Britanie permit bolnavilor aflaţi în fază terminală să refuze tratamentul, dar nu se poate spune că permit eutanasia.

În 2009, în Olanda, 2.500 de persoane au fost eutanasiate. Iniţiativa \"Of Free Will\" a stârnit şi numeroase reacţii negative, din partea unor organizaţii medicale şi, mai ales, în rândurile lumii religioase.

Citeste tot articolul in Evenimentul Zilei

Stiri din aceasi categorie

Grecia

Soluţia pentru Grecia: de la datorie mare la datorie uriaşă

Încheiat în februarie 1992, Tratatul de la Maastricht prevede faptul că un stat nu trebuie să aibă o datorie publică Sursa: Capital

New York

La New York, atentat dejucat contra unui desen animat

O maşină cu canistre de propan şi benzină, descoperită la New York, i-ar fi vizat pe creatorii serialului \"South Sursa: Gandul

Mahmoud Ahmadinejad

Mahmoud Ahmadinejad şi Hillary Clinton, într-o confruntare directă

Preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad se va confrunta luni cu secretarul american de stat Hillary Clinton în cadrul unei conferinţe privind Sursa: Adevarul

ExpoShanghai

România caută la ExpoShanghai investiţii chinezeşti în infrastructură

Pe 1 mai a debutat Expoziţia universală de la Shanghai, la care România participă cu un pavilion naţional în formă Sursa: Adevarul

Obama

Obama glumeşte pe seama scăderii în popularitate

Preşedintele american Barack Obama a glumit sâmbătă pe seama scăderii popularităţii sale în sondaje cu ocazia unui dineu la care Sursa: Curentul

Cronica VIP

Joi, 09 Aprilie 2010

Email:
Parola:
 

Editorialul zilei

De ce suntem obsedaţi de mâncare

de Horia Ghibutiu

Când ne pregătim pentru Sărbătoarea Învierii, în timpul Postului Sfintelor Paşti, ne pocăim de faptele noastre rele prin Taina Spovedaniei sau a Mărturisirii păcatelor, judecându-ne pe noi înşine şi cerând iertare pentru răul pe care l-am săvârşit cu gândul, cu vorba şi cu fapta. Luând aminte la cuvântul Patriarhului Daniel, din a cărui Pastorală de Sfintele Paşti face parte fragmentul anterior, ne cerem şi noi iertare pentru abordarea, în post, a ...

Sursa:Evenimentul Zilei

Stiri recomandate

Delia

Delia a muncit, Florin s -a distrat cu amanta

Omul de afaceri nu şi-a însoţit iubita la Caracal, unde aceasta a avut un concert de 1 Mai Delia Matache a Sursa: Click

Videanu

Şantaj de presă la adresa ministrului Videanu

Afacerile de zeci şi sute de milioane de euro din sectorul energetic le fac cu ochiul şi mogulilor presei romåneşti Sursa: Curentul

Geoana

Geoană, audiat de DNA în dosarul lui Cătălin Voicu

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, s-a prezentat în această dimineaţă la sediul DNA, fiind citat în dosarul senatorului Cătălin Voicu, in Sursa: Cotidianul

Banat

Singura adopţie desfăcută din Banat: fetiţă adoptată pentru companie, lăsată de dragul job-ului

Înainte de schimbarea legislaţiei privind adopţia, în România s-au înregistrat trei cazuri de desfacere a adopţiei, dintre care unul în Sursa: Adevarul

Sorin Oprescu

Licitaţii cu iz penal la Primăria Capitalei

În premieră pentru mandatul lui Oprescu, Direcţia Naţională Anticorupţie a deschis un dosar penal cu nume de cod „PMB”. Ancheta Sursa: Evenimentul Zilei