Primele simptome ale apariţiei crizei s-au făcut văzute încă din februarie 2007 (la 100 de ani după 1907), când clienţii băncilor nu-şi mai achitau creditele luate cu grad ridicat de risc. Aceasta determină o ofertă ridicată de locuinţe, cu efect imediat asupra pieţei imobiliare. La numai câteva luni, ca efect al blocajului bancar, băncile intervin cu lichidităţi, efectuând credite suplimentare. Cel mai sensibil barometru al pieţelor, bursele, indică la fel ca şi băncile, disfuncţionalităţi în piaţă. În data de 17 februarie 2008, Guvernul britanic hotărăşte să naţionalizeze Banca Nocthern Rock, pentru a o salva. De asemenea băncile centrale efectuează injecţii masive de lichidităţi pe piaţa creditelor, pentru a preveni falimentele în lanţ. În America, pe data de 16 martie 2008, J. P. Morgan Chase anunţa achiziţionarea băncii de investiţii Bear Stearns, la un preţ de faliment cu ajutorul FED-ului.

Simptomatologia falimentului cuprinde din ce în ce mai multe bănci americane, ceea ce determină Trezoreria americană să înceapă naţionalizarea celor mai importante bănci de investiţii. Întregul sistem bancar este ameninţat de falimentul companiei de asigurări AIG (American Internaţional Group). Falimentul acesteia distruge încrederea în sistemul bancar mondial, ceea ce determină retragerea capitalurilor din bănci, influenţând direct falimentul în lanţ al tuturor băncilor. În această situaţie, Guvernul American decide să injecteze 85 mld. de dolari. Dacă injecţia de capital a fost făcută din cadrul economiei reale, se va vedea în câţiva ani. În schimb, dacă injecţia a fost făcută prin emisiune monetară, va provoca o inflaţie destabilizatoare asupra dolarului.

Sistemul burselor nu se stabilizează încă, iar din data de 17 septembrie 2008, declinul bursier îşi face din nou apariţia. Fuziunile în domeniul bancar şi în cadrul instituţiilor financiare de investiţii devin la modă. Primul semn care confirma în istoria financiară Octombrie Negru, este dat de către Camera Reprezentanţilor în data de 3 octombrie, care, adopta un plan de salvare al sectorului financiar mondial în valoare de 700 mld. dolari. La numai două zile, pe 11 octombrie, ţările din zona euro ajung la un acord privind garantarea creditului interbancar şi recapitalizarea băncilor.

Tabloul este sumbru, creşterea economică ar putea deveni negativă la nivel global, ţările dezvoltate emit monedă pentru a salva băncile, deficitul de cont curent se măreşte aproape în fiecare ţară, acţiunile General Motors se depreciază, peste 50 de milioane de oameni rămân fără locuri de muncă; Banca Mondială anunţa că este cea mai puternică criză din ultimii 80 de ani, iar refacerea economică poate dura câţiva ani, activele toxice nu sunt excluse din sistemul bancar, piaţa imobiliară este îngheţată, iar analiştii economici ridică din umeri în privinţa căilor de redresare a economiei mondiale.

De menţionat că în istoria crizelor economice mondiale, durata de desfăşurare a evenimentelor a depăşit 4 ani, iar rezolvarea acestora de regulă s-a finalizat cu dizlocări de forţe umane şi materiale.

În continuare, previziunile sunt sumbre: sistemul financiar SUA are probleme, de asemenea şi Europa, Rusia este bulversată de scăderea preţului ţiţeiului, iar China îşi încetineşte ritmul de dezvoltare. În 2008 Rusia era plasată pe locul 3 în lume la rezerve valutare şi acestea erau pe cale de a creşte, dacă preţul ţiţeiului nu scădea. Gazprom se transformase în simbolul puterii politice şi financiare şi asigura ruşilor, împreună cu zăcămintele de ţiţei, un nivel relativ de bunăstare. Rusia a înregistrat în 2007 un nivel record de creştere PIB: 8,1%. Acesta neavând să dureze mult, în septembrie 2008 acţiunile Gazprom au scăzut cu 58%, bursa de la Moscova a fost închisă pentru mai multe săptămâni, iar băncile rămase fără lichidităţi s-au adresat instituţiilor financiare şi statului rus. Statul injectează peste 50 mld. dolari fără să se sesizeze vreo tendinţă de redresare în economia rusă.

Ministrul de Finanţe, Alexi Kudrin, a anunţat la 30 ianuarie, că Rusia va avea creştere economică zero şi că veniturile bugetare se vor reduce cu 40%. Igor Suvalov, prim viceprim-ministru a precizat că anul 2009 va fi un an foarte greu, iar criza va mai dura cel puţin trei ani şi a acuzat America pentru dezastrul economic care a lovit Rusia.

Criza a lovit întregul sistem, s-a propagat şi la băncile mari ale lumii cu influenţe directe în Europa şi în celelalte continente. Criza subprime a constituit bulgărele de zăpadă care a antrenat prin efecte directe întreg sistemul financiar global. Din ce în ce mai mulţi experţi lansează ideea că această criză este cea mai mare criză mondială exceptând cea din 1929. Dacă în 2002 băncile şi fondurile de investiţii au acordat credite cu risc de 200 de mld., acestea ajung în 2006 la 640 de mld.. În 2007, peste un milion de familii americane nu şi-au mai putut plăti ratele scadente. Piaţa subprime a fost încurajată de dobânda joasă practicată de rezervele federale care au scăzut dobânda după 11 septembrie 2001, pentru a impulsiona economia. Mecanismul de rambursare a banilor s-a blocat şi « nimeni nu a mai avut bani să plătească pe nimeni ». Insolvabilitatea şi căderea pieţei imobiliare, au provocat falimentul mai multor instituţii credit de risc (New Center Corporation, aprilie 2007). Primul efect pe piaţa muncii s-a simţit în vara anului 2007, când pe Wall Street au fost excluse 36000 de locuri de muncă.

Unele instituţii financiare au făcut din creditele subprime o metodă de a câştiga suplimentar transformându-le pe acestea în vehicule speciale - titluri care au fost plasate la altă bancă cu o dobândă suplimentară, deoarece avea un grad ridicat de risc. Aceste operaţiuni financiare devin curente şi se formează pieţe specializate cu aceste creanţe, care sunt « împachetate » cu alte valori financiare şi plasate instituţiilor specializate (fonduri speculative sau de investiţii). Aceste creanţe au fost plasate de la banca la bancă, astfel încât nimeni nu a mai ştiut cui aparţine riscul. Începând cu 2007, aceste produse (vehicule speciale), aruncă îndoială în piaţa tuturor operaţiunilor devenind suspecte în ochii investitorilor. Aceştia au încetat să le mai cumpere, temându-se pentru gradul de risc ridicat. Prăbuşirea valorii a două fonduri de investiţii deţinute de banca americană Bear Stearns, a patra ca mărime în SUA, intrată apoi în faliment, a dat semnalul crizei de încredere. De la anunţul făcut de Bear Stearns (17 iulie 2007), toate fondurile de investiţii au devenit suspecte. Băncile care deţineau bani lichizi s-au temut să mai împrumute alte bănci sau bănci de investiţii şi astfel s-a ajuns la criza de lichidităţi pe întreg mapamondul. În faţa acestor situaţii de blocaj general, Guvernul American investeşte 1700 de mld. de dolari, cumpărând de la bănci active cu risc, iar UE investeşte 700 mld. de euro conţinând garanţii de refinanţare.

Activele toxice, conform declaraţiei lui Dominique-Strauss Kahn, preşedintele FMI, se ridică la 2200-2300 mld. dolari. Şi tot acesta estimează că va fi nevoie de circa trei ani pentru recuperarea pierderilor economice. Totodată, aceasta indică nevoia de implementare a unor « politici bune », inclusiv « curăţarea sistemului bancar ».

« Riscurile menţionate într-un raport din luna aprilie, par să se materializeze într-un cerc vicios format de sistemul financiar şi economic », a declarat într-o conferinţă de presă Jaime Caruana, directorul departamentului pentru pieţe financiare şi de capital din cadrul FMI.

În acest context, autorităţile din G8 au probleme cu inflaţia, creşterea economică şi stabilitatea financiară. În SUA, cu toate că s-au investit peste 2000 de mld. de dolari există o amplificare a temerilor privind noi falimente bancare. Preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, declara că « ţările europene depun suficiente eforturi pentru a-şi susţine economiile în faţa recesiunii economice globale … »

« Secretarul Trezoreriei Americane, Timothy Geithner, le-a cerut europenilor să depună eforturi suplimentare pentru a atinge nivelul pachetului de sprijin economic în valoare de 787 de mld. de dolari acordat de Washington. Barroso a declarat că măsurile de stimulare economică ale europenilor se ridica deja la valoarea de circa 3,3% din totalul producţiei continentului, sau la 4%, dacă sunt incluse şi fondurile publice destinate plăţii din producţia anuală a economiei SUA ».

Preşedintele Băncii Mondiale Robert Zoellick aprecia:

«Când se produc convulsii economice serioase, ceea ce mă preocupă în primul rând, este că apare o creştere a şomajului, opinia publică le cere conducătorilor să ia măsuri şi atunci când aceştia epuizează instrumentele constructive, încep să se arate cu degetul unul pe celălalt şi să ia măsuri protecţioniste şi izolaţioniste, iar aceasta este spirala negativă

la care am asistat şi în anii 1930 » a precizat preşedintele BM.

“Nu prevăd o întoarcere în anii 1930, dar sunt necesare răspunsuri coordonate, acţiuni pozitive privind comerţul, planuri de relaxare, recapitularizarea băncilor” a susţinut R. Zoellick.

Cu toate acestea, el a subliniat că “numai planurile de relaxare nu sunt suficiente”, că ele trebuie să fie completate de măsuri privind în special băncile şi că acestea trebuie să aibă «o amploare sustenabilă», pentru a nu submina şi mai mult încrederea prin deficite publice excesive.

Dezechilibrele din piaţa americană şi europeană s-au resimţit în toate industriile la nivel global. Însă, cea mai afectată a fost piaţa asigurărilor. Nume importante precum AIG, ALLIANZ, AXA, AEGON sau MUNICH RE, au primit o lovitură puternică confruntându-se cu reducerea încrederii clienţilor în siguranţa asigurărilor.

Principala problemă care se ridică, este repunerea pe picioare a activităţii asiguratorilor.

«Pentru revenirea pe linia de profitabilitate, companiile îşi propun să se concentreze pe pieţele emergente din Europa Centrala şi de Est, aici potenţialul fiind considerabil mai mare decât în ţările cu un grad de dezvoltare mai ridicat. Totuşi, recuperarea pe care o au în plan companiile este preconizată a se petrece pe termen mediu, efectele crizei creditelor fiind relativ greu de înlăturat».

Economistul Robert Barro, câştigător al premiului Nobel, defineşte recesiunea severă drept o scădere de 10% a PIB-ului şi a scăderii consumului pe cap de locuitor.

Copleşite de pierderi, băncile acumulează capital în continuare, în loc să-şi reia operaţiunile de creditare (obiectul principal de activitate).

«Un astfel de blocaj se produce numai de două sau trei ori într-un secol şi poate genera o spirală în care slăbiciunile de economie şi industria financiară se alimentează reciproc, fiind dificil de învins», spune Lawrence Sumers, director al Consiliului Economic Naţional al Casei Albe.

Recesiunea afectează deosebit de grav ţările în curs de dezvoltare, anunţă Banca Mondială. Ministrul german pentru dezvoltare Heidemarie Wieczorek-Zeul declara că: «raportul Băncii Mondiale arată cât de catastrofală este situaţia în ţările în curs de dezvoltare. Din aceste state se retrage capital, ele fiind confruntate în acelaşi timp cu dificultăţi sporite în obţinerea de credite pe pieţele financiare şi în plus, ţările în curs de dezvoltare suferă de pe urma diminuării venitului public din import».

Faptul că statele industrializate îşi retrag cu rapiditate fondurile de dezvoltare care erau puse la dispoziţie înainte de criză, din ţările emergente, reprezintă un alt factor de risc pentru ţările mai sus menţionate.

«Faptul că unele bănci de talie internaţională s-au retras din afacerile din afara graniţelor ţărilor din care provin, duce în statele în curs de dezvoltare, la o criză actuală de capital», a declarat Joseph Stiglitz, şeful Comisiei pentru reforma pieţelor monetare şi financiare a Naţiunilor Unite.

«Cu rating foarte bun şi perspective roze, produsele derivate au atras multe instituţii financiare, printre care şi marile bănci de investiţii. Acestea, ademenite de randamentele mari ale produselor derivate, s-au împrumutat cu sume foarte mari pe care le-au investit în aceste produse. Cele 5 mari bănci de investiţii din SUA (Lehman Brothers, Bear Stearns, Merrill Lynch, Goldman Sachs şi Morgan Starley), au obţinut profituri enorme în perioada boom-ului imobiliar, dar tranzacţionând în marjă, gradul lor de îndatorare şi de risc a crescut foarte mult. În 2007, cele 5 instituţii cumulau o datorie de 4100 mld. USD, echivalentul a 70% din valoarea economiei SUA».

Inevitabil, criza are efecte defavorabile asupra creşterii economice globale şi va avea consecinţe strategice, politice şi sociale. Încercând să prevină falimentarea băncilor, a fondurilor de asigurare şi a fondurilor de investiţii, guvernanţii lumii hotărăsc să injecteze capital, sau să naţionalizeze instituţiile financiare, ceea ce contravine principiilor susţinute de SUA în restul lumii. Intervenţiile fără precedent ale guvernanţilor, pun infuzii de fonduri «împrumutate» în sistemul financiar, prin achiziţionarea de acţiuni în instituţiile falimentare, prin reducerea impozitelor şi alte măsuri de stabilitate, nu garantează restabilirea încrederii în factorii financiari principali. De nenumărate ori liderii politici, speriaţi de consecinţele imprevizibile ale crizei au stabilit ca obiectiv prioritar «prevenirea prăbuşirii sistemului financiar internaţional». Toţi liderii sunt conştienţi că problema crizei nu poate fi soluţionată individual de către fiecare ţară în parte, ci în mod concertat coordonându-şi acţiunile în funcţie de deciziile luate în cadrul organizaţiilor internaţionale.

Disponibilitatea excesivă a fondurilor de credit, a creat multe «baloane hiperumflate» pe piaţa de credite, pentru case individuale, clădiri, terenuri, maşini, active, cărţi de credit etc.

«Lipsa normelor de reglementare şi atitudinea «laissez faire» a guvernului Bush, au contribuit şi la formarea aşa-ziselor fonduri «îngrădite» (hedge fund), la care puteau participa numai investitori foarte bogaţi şi instituţii înstărite. Managerii acestor fonduri netransparente şi manipulative s-au implicat în tot felul de tranzacţii dubioase, care au contribuit la precipitarea crizei financiare.

În 2007 şi 2008, cetăţenii americani au pierdut o treime din avutul personal. Valorile caselor şi clădirilor, estimate la 13 trilioane de dolari în 2006, au scăzut sub 8 trilioane în 2009. Economiile directe ale cetăţenilor au scazut cu 1,2 trilioane. În aceeaşi perioadă, fondurile de pensii particulare s-au devalorizat de la 11 la 8 trilioane. Aceste pierderi exorbitante au şocat populaţia americană. Ca să evite agravarea stării de panică, Banca Centrală a SUA (Federal Reserve), a pus prompt la dispoziţia fondurilor de pensii, o sumă de 540 mld. de dolari şi a alocat 700 de trilioane de dolari pentru uzul băncilor şi al companiilor de asigurare în prag de faliment.

În ianuarie 2009, valoarea acţiunilor din bursele americane a scăzut cu 50% din valoarea pe care o avuseseră în prima jumătate a anului 2007. Aceste pierderi considerabile au semnalat că Statele Unite se află în cea mai gravă recesiune economică din ultimii 75 de ani. În ultimii doi ani, cheltuielile deficitare ale guvernului de la Washington au creat datorii imense.

În septembrie 2007, guvernul federal datora 5,8 trilioane dolari, echivalent cu 41% din produsul intern brut (PIB) al ţării. Din cauza agravării situaţiei economice şi a măsurilor adiţionale anticriză, specialiştii americani preconizează că datoria guvernului american, va creşte în următorii ani».

Producţia industrială în ţările dezvoltate din Europa, a scăzut în ultimele şase luni cu 20 - 25%. Guvernul german investeşte peste 200 de mld. pentru garantarea împrumuturilor şi stimularea economiei.

Guvernul Marii Britanii investeşte peste 50 de mld., mult prea puţin faţă de necesarul de 500 mld. de lire.

Exportul din Taiwan, Coreea de Sud, Japonia, a scăzut între 25 şi 50%. FMI nu are fonduri suficiente ca să salveze majoritatea statelor cu economii emergente.

În următoarea perioadă, ţările industriale vor fi percepute pentru următoarele:

a) rezolvarea problemelor interne urgente;

b) stimularea activităţii economice;

c) reducerea şomajului;

d) restabilirea încrederii în instituţiile financiare;

e) salvarea companiilor importante în pericol de falimentare;

f) restructurarea sistemului de asistenţă socială;

g) asigurarea unor surse independente de energie.

Ştiinţele economice nu au ajuns la o maturitate, acestea nefiind capabile să explice ce se întâmplă, să prezică evenimentele importante şi să ofere soluţii valide exacte. Afirmaţia este dovedită, că aşa-zişii specialişti nu ne-au informat cu cel puţin şase luni înainte de a începe criza.

Ultima dată în istoria SUA când datoria Guvernului a fost returnată integral, a fost în 1935, când preşedintele Andrew Jackson a închis Banca Centrală care a precedat Rezervele Federale. Cu toate că America este împrumutată 10.000 mld. dolari, se emit în continuare dolari, care execută jocul în continuu al transferului de îmbogăţire şi îndatorare. Banii sunt creaţi în bancă şi ajung invariabil, tot în bancă. Ei sunt adevăraţii stăpâni, împreună cu elitele financiare şi guvernele care-i reprezintă. Sclavia financiară este una dintre cele mai ingenioase invenţii ale secolului XX şi începutul secolului XXI. Îndatorirea este o armă genială folosită împotriva societăţilor care se desfăşoară în cadrul unui război rece, invizibil asupra populaţiei.

Sursa:M. Stoicescu

Arhiva de editoriale